An electroshock a day keeps the psychiatrist away!

RSS Electrosocuri


Search Posts

Arhiva


 

March 2010
M T W T F S S
« Jun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Blogroll


Meta


Atacuri rasiste in Belfast impotriva tiganilor romani

Wednesday 17th of June 2009 05:34:16 PM 17:34 by Foxana

Peste o sută de români au petrecut noaptea într-o biserică din sudul Belfastului, Irlanda de Nord, după ce au fost ţinta unui atac rasist, informează BBC.
Banda de atacatori a spart geamurile locuinţelor şi au scandat sloganuri naziste. În timpul manifestaţiilor au fost afectate case ale imigranţilor de pe străzile Belgravia şi Wellesley.

Poliţia din Belfast a spus că investighează incidentele rasiste, precum şi pagubele materiale rezultate în urma acestora. Până în prezent, nu au fost raportate victime şi nu au fost înaintate plângeri, precizează sursa citată.

Naill Kelly, reprezentant al autorităţilor locale, a declarat că “este tot mai evident faptul că aceste atacuri sunt cu mult mai mult decât nişte incidente izolate, ele fiind parte a unei încercări orchestrate de a-i forţa pe oameni să părăsească zona”.
Ca replică la afirmaţiile lui Kelly, Robert Murdie, din cadrul poliţiei nord-irlandeze, a precizat că atacurile rasiste nu au fost nicidecum “orchestrate”. “Nu există nicio dovadă care să indice că seria atacurilor asupra familiilor de români din Belfast au fost orchestrate”, a declarat Murdie, care a adăugat că, pentru a menţine ordinea în zonă, patrulele poliţieneşti din zonă au fost sporite. Cu toate acestea, “este foarte greu să supraveghezi o zonă 24 de ore pe zi pentru a preveni acest tip de manifestări”, este de părere oficialul irlandez.

Organizatorul unor mitinguri de protest antirasiste, Paddy Meehan, a declarat că incidentele au continuat de miercuri.
“Oamenii sunt şocaţi de ceea ce s-a întâmplat aici, iar aceasta trebuie să înceteze”, a declarat el. “Protestul antirasist a reprezentat un mesaj clar că oamenii nu doresc ca astfel de manifestări să continue în zona în care locuiesc şi că acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a subliniat Meehan.

În urma incidentelor, mai multe familii de imigranţi au decis să părăsească zona.

(sursa: evz.ro)

La naiba, se intorc in patria mama! :-(

Posted in Social & Politics | No Comments »


Cancer feed

17:18 by Foxana

Voi mai posta din cand in cand noutati din cercetarile impotriva cancerului. Ma gandesc ca or fi unii asemeni mie care le vor gasi utile, chiar daca probabil va mai dura un secol pana anumite metode si tratamente vor fi implementate si in rRomania. Speranta sa fie!

1. Succesul terapiei impotriva cancerului ar putea fi determinat folosind RMN si oxigen. Un simplu test cu rezonanta electromagnetica (RMN) ce presupune inspiratul de oxigen ar putea ajuta oncologii sa determine cel bun tratament pentru anumiti pacienti bolnavi de cancer, relateaza cercetatorii de la UT Southwestern Medical Center.

2. Despre influenta mediului in alterarea sanatatii oamenilor se va ocupa un nou centru de cercetari din Londra. Investitia in valoare de 5 milioane de lire sterline va purta numele de MRC-HPA Centre for Environment and Health din Imperial College London si King’s College London.
Noul centru va analiza sanatatea oamenilor de pe teritoriul UK si cum aceasta este afectata de diverse aspecte ale mediului in care acestia traiesc si muncesc, de la toxinele din trafic pana la poluarea fonica provocata de avioane si pana la chimicalele prezente in jurul lor cum ar fi produsele de dezinfectat prezente in sursele de apa.

3. Marijuana poate modifica ADN-ul si ar putea cauza cancer, conform unor cercetatori europeni. Rajinder Singh si colegii sai au observat ca substantele toxice din tutun pot modifica ADN-ul si creste riscul cancerului pulmonar si a altor tipuri de cancere. Totusi, exista o incertitudine daca fumul de marijuana are acelasi efect. Oamenii de stiinta sunt ingrijorati de toxicitatea acetaldehidei, prezenta si in tutun si in marijuana. Cercetatorii au descris si folosit o metoda noua de spectrometrie care a indicat dovezi ale pagubelor realizate de marijuana asupra ADN-ului. “In concluzie, aceste rezultate sunt dovada potentialului daunator al fumului de cannabis asupra ADN-ului, implicand ca fumatul de tigari de cannabis poate fi in detrimentul sanatatii umane cu posibilitatea de a initia cancer.”

4. Oamenii de stiinta sunt pe cale sa gaseasca un tratament inovativ de tip 2-in-1 pentru tratarea cancerului de san. Cercetatorii de la Breakthrough Breast Cancer Research Centre din cadrul Institute of Cancer Research au aratat pentru prima oara ca este posibil ca un medicament sa atace simultan celulele canceroase in 2 moduri total diferite. Cercetatorii spera acum ca aceasta descoperire va duce la crearea de tratamente 2-in-1, insemnand ca pacientele ar putea pe viitor sa ia mai putine medicamente pentru tratarea tumorilor.

Cam atat pentru astazi din domeniul Health. Sanatate! :)

Posted in Health, Science | No Comments »


Micii intreprinzatori

14:37 by Foxana

Via Guy Kawasaki.

Pretty damn interesting, isn’t it? :)

Posted in Corporate, Job opportunities, Social & Politics, Visual | No Comments »


New media in secolul 21

1:42 by Foxana

O prezentare de la TED despre cum social media (Twitter, Facebook, telefoanele mobile si nu numai) face si va face istorie in acest secol.

Sa nu uitam de cazul revolutiei de la Chisinau din aprilie, anul curent. Unul dintre cele mai cautate subiecte pe twitter in acea perioada a fost fara indoiala #pman (Piata Marii Adunari Nationale). Unii ziceau mai in gluma mai in serios ca, daca revolutia din ‘89 s-a facut cu televizorul, cea din ‘09 se face cu internetul.

Manipularea, fie ea cu scopuri pozitive sau negative, este mai greu de realizat in acest nou mediu, insa nu imposibil. Dovada, as zice, o reprezinta chiar campania prezidentiala americana care si-a depasit cu mult targetul vizat, Obama castigand suporteri pe tot mapamondul.

Oare vom vedea vreodata o campanie de asemenea amploare si pentru electoralele romanesti? :)

Posted in Science, Social & Politics, Visual | No Comments »


Romania: Zoom in

Tuesday 16th of June 2009 02:00:32 PM 14:00 by Foxana

Europa de Est, Romania. Zoom in pe Bucuresti. O imagine prafuita se intrevede, cu multi pixeli colorati. La o analiza mai atenta, pixelii sunt identificati ca fiind masini, foarte multe masini inconjurate de foarte mult praf si poluare. In mod normal ochiul observatorului din inaltul cerului nu ar trebui sa vada o asemenea aglomerare de masini. Acestea ar trebui sa fie undeva ascunse in parcari subterane sau supraetajate.

Ce altceva se mai poate observa? Blocuri, multe blocuri: vechi si paraginite alaturi de unele noi si colorate. Blocuri in curtile altor blocuri, blocuri in parcuri, blocuri lipite de biserici, blocuri langa blocuri. Si pe blocuri? Antene. Multe antene GSM, puzderie de antene. Din 2 in 2 blocuri observi cate o astfel de antena. Efectul radiatiilor emise de aceste antene asupra sanatatii oamenilor: mit sau realitate?

Romania, aceasta tara ciudata unde toate merg pe dos, este “campioana” la numarul de bolnavi de cancer, conform spuselor ministrului Ion Bazac. Potrivit estimarilor Federatiei Asociatiei Bolnavilor de Cancer, in Romania exista in jur de 400.000 de bolnavi de cancer, aceasta cifra crescand rapid. Un roman din sapte este diagnosticat cu cancer iar peste 75% sunt diagnosticati in stadii avansate ale bolii. Estimarile Organizatiei Mondiale nu sunt deloc incurajatoare, in statele sarace numarul bolnavilor de cancer se va dubla pana in anul 2020.

Ceea ce domnul ministru omite sa spuna sau poate nici nu cunoaste este statistica medicilor oncologi din aceasta tara anormala: in jur de 250 de medici oncologi! Un calcul simplu ne arata ca un medic ar trebui sa ingrijeasca peste 1600 de pacienti! Alarmant, nu?! Alt lucru pe care domnul Bazac evita sa-l spuna este calitatea pregatirii acestor medici. Din cei 250, doar cateva zeci, poate chiar mai putini, sunt capabili, atenti si cat de cat organizati. Restul fac si ei ce pot in conditiile date, adica chipurile se ocupa de pacientii in stare terminala, oferindu-le servicii de medicina paliativa. (Later edit: Evident mai este si categoria celor care mai gresesc doze, tratamente, diagnostice, etc…)

“Ingrijirea paliativa este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratamentul curativ. Controlul durerii si al simptomelor, asistenta psihologica, sociala si spirituala sunt esentiale. Scopul ingrijirilor paliative este asigurarea calitatii vietii pacientului si a familiei acestuia.” (sursa)

Ce inteleg unii medici romani prin ingrijiri paliative? Instiintarea cu un mare sictir a diagnosticului fatal pacientilor carora le fusese ascuns acest fapt tocmai pentru a nu se prabusi psihic. Daca pana la aflarea adevarului, saracii oameni trecusera cu bine prin tratamentul dur, depasind cu mult prognozele initiale de supravietuire, dupa primirea serviciilor “paliative” de tip romanesc, acestia clacheaza si se duc in pas accelerat in lumea celor drepti.

Revenind la domnul Bazac, care ma irita in ultima vreme cu aparitiile sale televizate in care trambiteaza despre gripa porcina de parca ar fi noua Ebola, domnia sa nu cunoaste sau refuza sa inteleaga substratul acestui numar mare de imbolnaviri de cancer si considera ca prin deschiderea unor institute regionale de cancer lucrurile se vor schimba dramatic. Wow, vor fi mai multe paturi unde bolnavii sa poata zace, asteptand sa fie bagati in seama de catre un medic mult prea aglomerat si agasat. Atentia in aceasta chestiune nu pare sa se indrepte inspre cauza deficitului de medici oncologi din sistem. Nu pare nimeni sa fie ingrijorat ca in facultatea de medicina cursurile de oncologie reprezinta doar 2 saptamani din cei 6 ani de studiu. Nu pare sa-i pese nimanui din guvern de nivelul spagilor din aceeasi facultate si de calitatea indoielnica a majoritatii absolventilor. Nu pare nimeni din acest minister sa fie ingrijorat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 223 din 30 decembrie 2008, privind măsurile de reducere a unor cheltuieli bugetare,  ce creează un deficit periculos de medici specialişti în oncologie medicală şi anestezie terapie intensivă.

Acestea fiind zise… cel mai bine este sa facem un rapid Zoom Out din Romania. Cat mai OUT cu putinta!!

Posted in I'm pissed!, Poisonous, Social & Politics | No Comments »


« Previous Entries Next Entries »