Chiar ma intrebam cand o sa apara si asta. Aparuse de ceva timp spamul de tip marketing al diverselor companii ce-si promoveaza produsele sau siturile, insa acum a aparut si spamul de pornache pe Twitter. Mai nou ma urmareste o tipa ce are statusul: “Imagine yourself gliding in me and cumming inside me. thats what i want, lets make it happen.” Are si un link la un site de xxx video chating cu niste babatii suspecte pe post de “hot singles”.

Deci da… io nu pot, se ofera careva s-o ajute? )

[o lista de animalute mai mari sau mai mici, mai fioroase sau mai inocente, intalnite in 4 ani de facultate. ghici ghicitoare cine-i cine... ]

1. Delfinul era convins ca dumnezeu e prost si ca el e mai destept. Mai avea el niste pareri referitoare la conspiratiile globaliste, la WWII, la evrei, holocaust si politica externa a Romaniei si, in general, era cam de neoprit cand incepea sa povesteasca despre orice altceva decat materia pe care o avea de predat. Tind sa cred ca era o victima a sistemului… o umbra a inginerului de altadata.

2. Ala mare, batran, de nu suporta negru si respira greu nu era tac-su, ci era tatal nostru, al tuturor, reincarnarea personificata. Era un adevarat Tutankamon al electronicii, ce fusese prezent la construirea piramidelor de antene prezente pe acoperisurile blestemate. Salasluia in miezul maleficului si putea fi observat bantuind pe coridoarele sumbre la ceasuri tarzii din noapte.

3. Strutul isi balanganea capul aruncand in dreapta si stanga cu diode Zener. Il deranjau magariile leului (ciudata inrudire de animale, nu?), iar cand vorbea despre asta, vorbea apasat si cu privirea fixa. Isi mentinea tonusul strabatand jungla citadina perpedes. Cuvantul lui avea greutate printre celelalte lighioane ale junglei politehniste, iar printre soricei era respectat.

4. El Guro, cunoscut de unii si gurul, isi scotea amenintator un cutit in timpul examenului, spre urinarea audientei, iar mai apoi isi scotea tacticos o portocala pe care incepea si mai tacticos s-o decojeasca. Umilirea la care ii supunea pe discipolii sai soricei era demna de titlul sau de El Guro.

5. Testosul se ataca la orice intrebare din sfera matematicii, debordand de complexe de inferioritate. Pe scurt, un personaj razbunator si mult prea inflamabil ca sa merite sa faci scantei in jurul lui.

6. Sconcsul obosise sa se mai mire de ce audienta ii disparea ca prin farmec dupa prima prelegere. La fel obosise sa se mai intrebe de ce toate geamurile erau deschise ostentativ si de ce mai lesina cate un june soricel in randul intai. Aceia putini care avusesera curajul sa-i paseasca barlogul stramt, iesisera livizi la fata si se indreptasera spre primul recipient in care sa-si verse matele.

7. Ratonul, spre deosebire de sconcs, nu avea izul acestuia din urma, insa poseda un aspect fizic de toata jena. De l-ai fi vazut pe strada, ai fi putut lesne sa-l clasifici eronat ca facand parte dintr-o categorie dezavantajata a societatii. Exista putini martori ai calitatilor sale oratorice indoielnice, insa exista o sumedenie de legende despre fabuloasa sa memorie. Slaba. Foarte slaba. “Note? Care note? Care materie?”

8. Cel ce se credea cel mai important era bineinteles king of the jungle: Leul! Pe cat de leu paraleu era el, avea o pasiune pentru camasile roz. (Bine ca nu erau camasile negre, totusi!) Si mai avea o pasiune in a crea o serie de regulamente care mai de care mai imbecile, dar, de parca asta nu ar fi fost suficient, ii placea la nebunie sa-si incalce propriile regulamente, pentru a-si arata superioritatea de sef de trib. Exponat specific al birocratiei de pretutindeni, nu cruta pe nimeni cand venea vorba de aplicarea celor nspe reguli amintite mai sus.

9. Una din asistentele leului era o hiena cam cretina. Se zvonea ca hiena ar avea niscaiva bucurii de natura sexuala pe la unii soricuti dornici de promovarea prin 5 in toamna, insa credem ca erau doar barfe rautacioase. Faptul ca era incompatibila cu orice logica si ca ii lipsea rabdarea de a corecta este insa un lucru cert.

10. Ratusca cea urata se alatura veveritei zbarcite, gascai dolofane si ratonului pe lista celor carora viata personala le lipsea cu desavarsire sau care presupuneau din start lipsa vietii personale a interlocutorilor domniilor lor. Se pare ca timpul avea nesfarsita rabdare, vorba lui Preda, cu aceste specimene, caci asteptarea intrevederii cu ei aducea un biet soricel in pragul anemiei si nebuniei. Orele tarzii petrecute pe holurile imputite, fumatul pachet dupa pachet, mancatul de porcarele racite si sleioase de la shaormeria din colt, zacutul pe scarile mizere, cititul la lumina slaba a becurilor prafuite, in fine simpla prezenta prelungita in preajma unui camp semnificativ de radiatii au contribuit toate la degradarea sanatatii intregii populatii de soricei, a aspirantilor la titlul de inginer.

Semneaza un soricel obosit.

[cei care mai stiu si alte cazuri de lighioane ii rog sa lase un comentariu]

M-a pasionat mult in liceu problema Mioritei. Si am fost foarte inversunata impotriva atitudinii fataliste a ciobanasului. Ba chiar am scris un ditamai eseul pe tema asta prin clasa a 11-a si m-am lansat intr-o discutie in contradictoriu cu profu de romana care era specialist in literatura populara si “fan” al Mioritei.

Recent insa am inceput sa ma intreb daca nu cumva atitudinea ciobanasului nu era una profund fatalista, ci mai degraba una zen, una de evitare a stresului. Pana la urma, nu cumva incerca ciobanasul sa nu faca un cancer de atata stres si ingrijorare, inutila pana la urma (caci putea fi doar o barfa a unei oi cretine)? Nu cumva incerca si el saracu sa nu se lase prada nebuniei si sa cada in mania persecutiei cauzata de barfele din jurul lui?

Si la urma urmei, in Miorita intalnim una din primele forme ale barfei in cel mai pur stil romanesc. Aduce oaia vreo dovada palpabila acuzatiilor ei?

Poate nu mai imi aduc aminte atat de multe detalii din text.

Poate ca am gasit o noua perspectiva a acestei balade.

Poate e doar o reinterpretare mai moderna, mai ancorata in contextul lumii in care traiesc…

Foxana: Si, cum o mai duci?

Eu: Bine. Supravietuiesc.

Foxana: Cu facultatea cum stai?

Eu: Bine. E ok. Destul de multa lene pentru chestii prea serioase though.

Foxana: Cu jobu cum merge?

Eu: Bine. E ok. Destul de multa lene pentru chestii prea serioase though.

Foxana: Hmm… parca incepi sa te repeti…

Eu: Viata e o tarfa proasta care se balbaie. Nu e vina mea.

Foxana: Si cu viata personala cum stai? Ai cunoscut pe cineva nou? Ceva palpitant?

Eu: Si acolo e balbaiala. Daca am cunoscut pe careva nou, nu imi aduc aminte prea bine… erau multe halbe de bere pe masa… Dar am cunoscut o asistenta medicala careia vroiam sa-i sparg capul cu usa cabinetului.

Foxana: De unde dorinta sadica?

Eu: Pai aveam opinii diferite asupra notiunii de urgenta. Si drept urmare, ea ma poftea afara pe coridor, eu ma autopofteam inauntru. Usa era la mijloc. Iar ea era jumatate cat mine.

Foxana: Defineste urgenta.

Eu: Pai… o nevoie urgenta o reprezinta obtinerea unui bilet de trimitere pentru internare, mai ales in cazul in care pacientul deja era la spital. Hartogaria medicala este regina junglei birocratice. 

Foxana: Si ea ce a replicat?

Eu: Ca cica un bilet de trimitere nu este urgenta, ca de ce nu am stat la coada sau de ce nu mi-am facut programare. (Mai erau 3 pensionari p-afara, cabinetul intitulandu-se de “urgenta”.)

Foxana: Si pana la urma cum ai reusit sa intri?

Eu: Simplu. Am izbucnit nervos in gura mare in asa fel incat sa ma auda si cei de afara si doctoru dinauntru. Daca proasta vrea sa creada ca daca ai mama in spital cu cancer si fratele in alt spital cu alt cancer inseamna ca totul e in regula si ca nu ai nici o urgenta, atunci treaba ei. Dar daca mai indraznea sa deschida gura dupa argumentul asta, dadeam drumu la clanta si o izbeam frontal.

Foxana: Si deci totusi te-a lasat sa intri…

Eu: Cred ca i s-a facut mila doctorului si i-a inchis el pliscu, dupa care a inceput sa-i dicteze biletu de trimitere. Dupa aia era in stare sa-mi scrie bilete de trimitere pe banda rulanta.

Foxana: Am inteles… alte porniri violente ai mai avut?

Eu: Nu, din cate imi aduc aminte.

Foxana: Dar ce iti mai aduci aminte?

Eu: Destul de putine, imi place sa cred. Intre nenumarate episoade din House si celelalte activitati cotidiene, imi suprim alte ganduri si amintiri nasoale.

Foxana: In incheiere, ce altceva te mai enerveaza in ultima vreme?

Eu: Destule, dar incerc sa le ignor. Ma enerveaza intrebarile de genul “Ce mai faci?”/”Nu iesi si tu diseara?”… daca stau sa ma gandesc mai bine, intrebarile de tipul primelor tale 4. Ma enerveaza sistemul medical romanesc, lipsa personalului calificat in oncologie si suprasolicitarea catorva doctori. Imi vine sa dau foc clinicilor private de tipul Medicover, unde niste pipite care au trecut prin facultate sugand sau platind iti spun ca esti ok, pana ajungi diagnosticat cu cancer la spitalul de urgenta. Ma enerveaza ca trebuie sa faci o mie de drumuri ca sa obtii un concediu medical. Ma enerveaza ca s-au inmultit considerabil cainii din cartierul meu. Ma enerveaza ca s-au inmultit si antenele de gsm pe blocurile din oras. Sa mai continui? Ma enervezi tu cu intrebarile astea sacaitoare!

Foxana: Ok, ok, ok… nu te mai sacai. Hai intoarce-te la serial si relaxeaza-te.

Eu: Finally! Credeam ca nu mai termini. Hai pa!

Inca o sesiune tocmai s-a incheiat. Scorul, asa cum ma intreba un coleg de servici, a fost 8-1 pentru mine. Desi nu s-a batut si ultima lovitura de poarta, asteptand inca nota la RFIA, unde ratonul (prietenii stie de ce) isi ia tot timpul din lume pentru a corecta lucrarile noastre, totusi am convingerea ca nu voi avea surprize (mult) prea neplacute.

Zilele trecute am aflat despre campania Blue Air care premiaza integralistii care reusesc “performanta” de a lua 5 pe linie in sesiune. Am gasit si un mini-documentar facut de Teo de la cafe deko pe tema sfantului cinci.

Prin videoclip am identificat vreo 3 colegi politehnisti. La intrebarea “cum te face sa te simti un 5?”, cred ca raspunsul difera in functie de asteptarile tale din momentul in care primesti nota. Daca ai invatat de-un cinci in Poli (adica stii ca n-ai trecut prin toata materia, stii ca nu vei putea aborda decat anumite tipuri de probleme) ai toate sansele sa pici acel examen. Daca totusi reusesti sa iei 5-ul traiesti o senzatie de extaz profund. Daca te-ai pregatit temeinic pentru o nota mare si ai luat abia un 5, ramai cu un gust amar, dand vina ori pe soarta (ca ti-au picat niste subiecte mult prea grele sau total diferite de ce aparea prin curs) ori pe corectarea exagerat de drastica si absurda a profului. La fel se intampla si cu notele mari. Daca ai obtinut o nota mare fara prea mare stres (fie ai copiat, fie oricum nu a trebuit sa inveti prea mult pentru nota aia) nu vei simti cine stie ce. Daca totusi te-ai chinuit si ai simtit ca primesti roadele stradaniei tale si a noptilor nedormite, atunci iarasi vei fi coplesit de extaz.

Am trait senzatii dintre cele mai diverse, in sesiunea asta, la aflarea notelor. Am sarit in sus de bucurie, cat pe ce sa imbratisez toti profii care treceau pe coridor, cand am reusit un 9 la prelucrarea imaginilor cu moarta. Am rasuflat usurata si am zambit ironic, cand am primit 4,75 la un examen final de inginerie software la care scrisesem 10 pagini. Nota 4,5 era conditia necesara de promovare, chiar daca cu punctajul din timpul anului e posibil sa-mi iasa 7 sau 8. Am ramas usor stupefiata cand am aflat ca profu nu vrea sa-mi mai dea 75 de sutimi ca sa trec la retele de calculatoare (acelasi sconcs de la inginerie software). Am fost relaxata si recunoscatoare, incercand un usor sentiment de rusine, cand am aflat de 10-le de la baze de date, pentru ca stiam ca profa a umflat notele la toti. Azi am ramas cu un gust amar la o materie optionala, ce ar fi trebuit sa constituie o placere, dar care pana la urma s-a dovedit un experiment esuat al whoever that was care a inventat si introdus materia de interfete om-masina anul acesta. Au mai fost niste senzatii prin presesiune, dar parca a trecut un secol de atunci ca sa mi le mai aduc aminte.

Si uite asa, am incalecat pe un tranzistor si v-am zis povestea mea. Inca una din asta si ma duc… de tot de prin meleagurile jegoase politehniste!