M-a pasionat mult in liceu problema Mioritei. Si am fost foarte inversunata impotriva atitudinii fataliste a ciobanasului. Ba chiar am scris un ditamai eseul pe tema asta prin clasa a 11-a si m-am lansat intr-o discutie in contradictoriu cu profu de romana care era specialist in literatura populara si “fan” al Mioritei.

Recent insa am inceput sa ma intreb daca nu cumva atitudinea ciobanasului nu era una profund fatalista, ci mai degraba una zen, una de evitare a stresului. Pana la urma, nu cumva incerca ciobanasul sa nu faca un cancer de atata stres si ingrijorare, inutila pana la urma (caci putea fi doar o barfa a unei oi cretine)? Nu cumva incerca si el saracu sa nu se lase prada nebuniei si sa cada in mania persecutiei cauzata de barfele din jurul lui?

Si la urma urmei, in Miorita intalnim una din primele forme ale barfei in cel mai pur stil romanesc. Aduce oaia vreo dovada palpabila acuzatiilor ei?

Poate nu mai imi aduc aminte atat de multe detalii din text.

Poate ca am gasit o noua perspectiva a acestei balade.

Poate e doar o reinterpretare mai moderna, mai ancorata in contextul lumii in care traiesc…