Foxana: Si, cum o mai duci?

Eu: Bine. Supravietuiesc.

Foxana: Cu facultatea cum stai?

Eu: Bine. E ok. Destul de multa lene pentru chestii prea serioase though.

Foxana: Cu jobu cum merge?

Eu: Bine. E ok. Destul de multa lene pentru chestii prea serioase though.

Foxana: Hmm… parca incepi sa te repeti…

Eu: Viata e o tarfa proasta care se balbaie. Nu e vina mea.

Foxana: Si cu viata personala cum stai? Ai cunoscut pe cineva nou? Ceva palpitant?

Eu: Si acolo e balbaiala. Daca am cunoscut pe careva nou, nu imi aduc aminte prea bine… erau multe halbe de bere pe masa… Dar am cunoscut o asistenta medicala careia vroiam sa-i sparg capul cu usa cabinetului.

Foxana: De unde dorinta sadica?

Eu: Pai aveam opinii diferite asupra notiunii de urgenta. Si drept urmare, ea ma poftea afara pe coridor, eu ma autopofteam inauntru. Usa era la mijloc. Iar ea era jumatate cat mine.

Foxana: Defineste urgenta.

Eu: Pai… o nevoie urgenta o reprezinta obtinerea unui bilet de trimitere pentru internare, mai ales in cazul in care pacientul deja era la spital. Hartogaria medicala este regina junglei birocratice. 

Foxana: Si ea ce a replicat?

Eu: Ca cica un bilet de trimitere nu este urgenta, ca de ce nu am stat la coada sau de ce nu mi-am facut programare. (Mai erau 3 pensionari p-afara, cabinetul intitulandu-se de “urgenta”.)

Foxana: Si pana la urma cum ai reusit sa intri?

Eu: Simplu. Am izbucnit nervos in gura mare in asa fel incat sa ma auda si cei de afara si doctoru dinauntru. Daca proasta vrea sa creada ca daca ai mama in spital cu cancer si fratele in alt spital cu alt cancer inseamna ca totul e in regula si ca nu ai nici o urgenta, atunci treaba ei. Dar daca mai indraznea sa deschida gura dupa argumentul asta, dadeam drumu la clanta si o izbeam frontal.

Foxana: Si deci totusi te-a lasat sa intri…

Eu: Cred ca i s-a facut mila doctorului si i-a inchis el pliscu, dupa care a inceput sa-i dicteze biletu de trimitere. Dupa aia era in stare sa-mi scrie bilete de trimitere pe banda rulanta.

Foxana: Am inteles… alte porniri violente ai mai avut?

Eu: Nu, din cate imi aduc aminte.

Foxana: Dar ce iti mai aduci aminte?

Eu: Destul de putine, imi place sa cred. Intre nenumarate episoade din House si celelalte activitati cotidiene, imi suprim alte ganduri si amintiri nasoale.

Foxana: In incheiere, ce altceva te mai enerveaza in ultima vreme?

Eu: Destule, dar incerc sa le ignor. Ma enerveaza intrebarile de genul “Ce mai faci?”/”Nu iesi si tu diseara?”… daca stau sa ma gandesc mai bine, intrebarile de tipul primelor tale 4. Ma enerveaza sistemul medical romanesc, lipsa personalului calificat in oncologie si suprasolicitarea catorva doctori. Imi vine sa dau foc clinicilor private de tipul Medicover, unde niste pipite care au trecut prin facultate sugand sau platind iti spun ca esti ok, pana ajungi diagnosticat cu cancer la spitalul de urgenta. Ma enerveaza ca trebuie sa faci o mie de drumuri ca sa obtii un concediu medical. Ma enerveaza ca s-au inmultit considerabil cainii din cartierul meu. Ma enerveaza ca s-au inmultit si antenele de gsm pe blocurile din oras. Sa mai continui? Ma enervezi tu cu intrebarile astea sacaitoare!

Foxana: Ok, ok, ok… nu te mai sacai. Hai intoarce-te la serial si relaxeaza-te.

Eu: Finally! Credeam ca nu mai termini. Hai pa!

Cred ca promisesem mai demult un tutorial de instalare al bazei de date Oracle 10g. Fiindca oricum trebuia sa fac o documentatie pentru facultate, m-am pus si am tradus un tutorial prezent pe site-ul Oracle.

Cine vrea sa se amuze cu versiunea in romana, am pus-o la dispozitia voastra aici. Hopefully, cand voi avea timp ma voi apuca sa scriu si alte tutoriale pentru Application Server, APEX si altele.

Enjoy,
Foxana

Powered by

Inca o sesiune tocmai s-a incheiat. Scorul, asa cum ma intreba un coleg de servici, a fost 8-1 pentru mine. Desi nu s-a batut si ultima lovitura de poarta, asteptand inca nota la RFIA, unde ratonul (prietenii stie de ce) isi ia tot timpul din lume pentru a corecta lucrarile noastre, totusi am convingerea ca nu voi avea surprize (mult) prea neplacute.

Zilele trecute am aflat despre campania Blue Air care premiaza integralistii care reusesc “performanta” de a lua 5 pe linie in sesiune. Am gasit si un mini-documentar facut de Teo de la cafe deko pe tema sfantului cinci.

Prin videoclip am identificat vreo 3 colegi politehnisti. La intrebarea “cum te face sa te simti un 5?”, cred ca raspunsul difera in functie de asteptarile tale din momentul in care primesti nota. Daca ai invatat de-un cinci in Poli (adica stii ca n-ai trecut prin toata materia, stii ca nu vei putea aborda decat anumite tipuri de probleme) ai toate sansele sa pici acel examen. Daca totusi reusesti sa iei 5-ul traiesti o senzatie de extaz profund. Daca te-ai pregatit temeinic pentru o nota mare si ai luat abia un 5, ramai cu un gust amar, dand vina ori pe soarta (ca ti-au picat niste subiecte mult prea grele sau total diferite de ce aparea prin curs) ori pe corectarea exagerat de drastica si absurda a profului. La fel se intampla si cu notele mari. Daca ai obtinut o nota mare fara prea mare stres (fie ai copiat, fie oricum nu a trebuit sa inveti prea mult pentru nota aia) nu vei simti cine stie ce. Daca totusi te-ai chinuit si ai simtit ca primesti roadele stradaniei tale si a noptilor nedormite, atunci iarasi vei fi coplesit de extaz.

Am trait senzatii dintre cele mai diverse, in sesiunea asta, la aflarea notelor. Am sarit in sus de bucurie, cat pe ce sa imbratisez toti profii care treceau pe coridor, cand am reusit un 9 la prelucrarea imaginilor cu moarta. Am rasuflat usurata si am zambit ironic, cand am primit 4,75 la un examen final de inginerie software la care scrisesem 10 pagini. Nota 4,5 era conditia necesara de promovare, chiar daca cu punctajul din timpul anului e posibil sa-mi iasa 7 sau 8. Am ramas usor stupefiata cand am aflat ca profu nu vrea sa-mi mai dea 75 de sutimi ca sa trec la retele de calculatoare (acelasi sconcs de la inginerie software). Am fost relaxata si recunoscatoare, incercand un usor sentiment de rusine, cand am aflat de 10-le de la baze de date, pentru ca stiam ca profa a umflat notele la toti. Azi am ramas cu un gust amar la o materie optionala, ce ar fi trebuit sa constituie o placere, dar care pana la urma s-a dovedit un experiment esuat al whoever that was care a inventat si introdus materia de interfete om-masina anul acesta. Au mai fost niste senzatii prin presesiune, dar parca a trecut un secol de atunci ca sa mi le mai aduc aminte.

Si uite asa, am incalecat pe un tranzistor si v-am zis povestea mea. Inca una din asta si ma duc… de tot de prin meleagurile jegoase politehniste!