… catre studenta sa, Foxana.

You’ve got mail. Actually, you’ve got muil.

Am partial marti la RFIA = Recunoasterea Formelor si Inteligenta Artificiala, cu maestrul Neagoe Basarab.
Mai am, evident, si multe altele in agenda acestei saptamani: teme, alte partiale, job, continuarea instalarii draciei de server, etc. First things first: ma bag la o lectura “usoara” despre retele neurale supervizate si nesupervizate, perceptronul multistrat, retele Kohone(s)n si altele asemenea. Mai in gluma, mai in serios, aseara am realizat care era substratul din vorba celebrului Lenin: “Invatati, invatati, invatati”, mai exact legatura dintre procesul de invatare si procese sinaptice petrecute intre neuroni. Poate avea si el cunostiinte de retele neurale?

Însă, feţii miei, Iosafe şi Varlaame, tot să mi vă aduceţi aminte şi de mine, nechibzuitul şi lenevosul, că, cu adevărat, eu sunt viţa cea rea, carea nu face rod, şi oaia cea rătăcită şi pierdută în propastie şi în surpăturile céle adânci, şi dăspărţit den turma Domnului nostru Iisus Hristos, şi sunt încungiurat de fierăle céle réle, şi zvăpăiose, şi mâniose, şi cu dinţii ascuţiţi, şi slobozesc den ochi scântei ca fulgerul.

Amin!

[later edit:] Am dat partialul la RFIA, mai mult ca sigur il voi reface in sesiune, urmeaza maine in zori PS. Ne auzim in weekend!
[later, later edit:] Am luat 16 din 25! Incredibil, dar adevarat… se pare ca m-am autoevaluat bine. Parca nu-mi mai vine sa-l refac acuma. In sfarsit o veste buna printre atatea proaste…

Istoria relatiei mele cu Oracle isi are inceputurile undeva prin clasa a 11-a, cand am urmat un curs de introducere in SQL-ul din Oracle 9i. Mai apoi, a urmat proiectul de atestat din a 12-a, cand am ales sa realizez o aplicatie de baze de date in mediul… ati ghicit: tot Oracle.

Au urmat aproape 3 anisori de pauza in care mi-a fost spalat creierul in facultate. Odata ajunsa la specializare, am dat iarasi nasul de briza Oracle. Am cochetat la diverse materii de programare cu proiectele de baze de date, iar acum, la inceput de an 4, mi-am ales licenta tot pe Oracle. In plus de asta, acum mai si lucrez pentru Oracle.

Posed o groaza de obiecte promotionale cu sigla Oracle: umbrela, cana termos, pixuri, suport de mobil, medalie aniversara de la implinirea a 10 ani de Oracle Romania, etc. Cred ca as putea fi lesne catalogata drept o “fana inraita” a acestei companii, precum si a produselor sale. Nu stiu cat de adevarata ar fi aceasta afirmatie, cert este ca universul meu se va invarti in jurul cuvantului magic Oracle in urmatoarele 8 luni.

Hai gata, ne auzim mai incolo ca ma chinui sa instalez baza 10g si tocmai mi-a aparut nu stiu ce configuration assistant care se uita urat la mine!

[later edit:] Instalarea a fost succesoasa. Voi reveni cu un mic tutorial si cu DOs and DONTs pentru cei interesati. Next: instalarea Application Server. Tineti-mi pumnii!

[later, later edit:] M-am poticnit la Application Server. Pe toti zeii!! Instalare si configurare pusa in stand-by. Urmeaza partiale.

Cacanie. Clar. Sau un kaki cacaniu. Exista asa ceva? Eu cred ca da.

Ok, ok, ok. Sa explic care-i treaba cu culorile. Cand eram mica si tocmai invatam si eu zilele saptamanii, incepusem sa le asociez mental o culoare. (Intotdeauna memoria vizuala mi-a fost mai buna…) Lunea era galbena, martea nu mai imi aduc aminte, joia rosie sau albastra, vinerea era verde, sambata ceva roz, duminica pare-mi-se ca alba. Miercurea o vedeam in galben sau in orice caz ceva luminos, probabil fiind tocmai in mijloc exista o asocierea ascunsa.

Ei bine, ziua de astazi a fost marcata de o culoare cacanie, un kaki toxic. Trezita cu greu de dimineata ca sa trec pe la serviciu, ajung acolo si observ cu stupoare schimbari de decor. Toata gasca (aka micul meu departament de 10 oameni) se mutase la alt etaj unde conditiile erau mai vitrege: birouri mai putine si mai ingramadite. Din fericire, nu trebuie sa trec p-acolo prea des, putand sa lucrez d-acasa.
Trec peste uimirea noului decor si intru in posesia mult asteptatului modem de la Vodafone. Zic “mult asteptatul” pentru ca a durat mai bine de o luna pana ni s-au aprobat cererile de catre conducere, drept urmare este de inteles nerabdarea mea de a vedea minunatia de modem si de a-i testa capabilitatile. Bag intr-un final mititelul alb in USB, pornesc VPN-ul si hai sa vedem ce poate sa faca! CU-CU! Viteza sub 1 Kbps!!! Incepusem sa fierb. Nici oamenii din jurul meu nu puteau sa creada ce se intampla. Ma deloghez de pe VPN si surprize, surprize: viteza de peste 1 Mbps! Deci, care va sa zica, VPN-ul il incetineste pe micut. Buuun, e de inteles, nu zic ba, daaar eu nu pot munci altfel decat cu VPN-ul pornit, de unde rezulta ca n-a fost o idee prea buna afterall!!!

Plec de la serviciu si ma indrept spre Polizu, unde aveam un mirobolant laborator cu o denumire prea lunga pentru a fi reprodusa aici. Nu cred ca exista politehnist care sa nu stie ce inseamna Polizu, care sa nu fi trait macar o senzatie stranie in acel loc parca scos din Zona Crepusculara. Baremi, noaptea in Polizu iti da toti fiorii posibili. Ce poate sa fie mai creepy de atat? Va zic eu…

Aveam de rulat niste programe prin Matlab care durau forever, same boring shit ca la fiecare 2 saptamani. Problema de data asta era ca nu prea puteai sa parasesti computerul fiindca 1 data la fiecare 200 de iteratii trebuia sa notezi niste balarii. Drept urmare erai blocat pe scaun in fata monitorului cam 20 de minute pentru fiecare rulare. Suntem oameni si mai avem si nevoi fiziologice. Ca sa nu alerg ca la 100 de metri garduri pe holurile din Polizu, astept sa termin o rulare si ma duc la “muzeul de o persoana” (terminologie foxaniana pentru wc/buda/toaleta). Ies din laborator, strabat un hol lung si intunecos la acea ora, ies pe inca o usa, ajung intr-un alt mic holisor, intr-un final la baie. Termin eu treburile la baie si dau sa ma intorc in lab sa continui activitatea plictisitoare de mai dinainte. Dar surpriza: usa de la holul lung si intunecos – INCHISA! Trag de usa in toate felurile: nimic! Incep sa bat in usa, in geamul usii, iarasi fara rezultat. Mi-e greu sa descriu in cuvinte ce senzatii traiam in acel moment: ceva intre “La tiganci” de Eliade si un episod nocturn din “La limita imposibilului”. M-am gandit ca poate m-am sclerozat subit si trag de usa gresita. Ma invart un pic dezorientata si hotarasc sa ma duc in explorare la parter. Dau intr-o sala de o tanti, ii povestesc ce am patit, ea se uita la mine lung, vine cu mine pana sus sa se convinga ca nu aberez si intr-un final imi marturiseste ca si ea a mai patit ceva similar. Se pare ca anumite specimene (banuim ca sunt chimisti) de laboranti inchid toate usile cand parasesc incinta, omitand alte lumini aprinse in alte sali, posibilitatea sa mai existe si alte fiinte vii prin preajma!

Mobilul il uitasem in laborator, eram intr-o bluza subtire, afara frig ca dracu… ce-i de facut? “Incercati la portar, poate are el cheile.” zice tanti. Ma aventurez in bezna de afara pana la poarta unde totul era paraginit si nu exista nici un semn care sa indice ca ar fi trait vreodata un portar acolo! Ma intorc degerata de frig, gandindu-ma ca deja trecusera destul de multe minute si sperand ca poate se ingrijoreaza cei dinauntru si or veni in cautarea mea. Ash, fratie! Ii imprumut mobilul doamnei sa incerc sa sun pe cineva dinauntru. Nu puteam sa-mi aduc aminte decat numarul meu, evident! Asadar, incep sa ma sun pe mine. Imi aduc aminte ca mobilul il pusesem pe silent (sa nu deranjam desfasurarea laboratorului, nu?) si ca vibratiile lui erau usor de ignorat.

In culmea disperarii, incep sa bat ca nebuna in usile alea. Intr-un final, unei amice ii trece prin gand sa verifice de unde se auzea sunetul deranjant si ma gaseste. Vine laborantul cu cheile si ma salveaza. Urmeaza glumite, zambete, pareri, injuraturi, etc. Monotonia fusese dispersata.

Concluzia zilei de astazi: nu va luati supozitor alb de la Vodafone si aveti grija cand plecati la baie – luati-va mobilul cu voi, oriunde!! One never knows what might happen!

Pe incheiere, o las pe fatuca asta sa va zica vreo doua. Ia zi-le tu, Jeano!

Era cazul sa revin. Promisesem. Am decis sa ma concentrez mai mult asupra scrisului, pentru ca probabil intotdeauna va fi ceva care ma va deranja la tema blogului, la culorile lui si in mod cert ma va deranja bannerul. Si fiindca, de multe ori, nu functionez decat impinsa de la spate (sutuita/trasa de urechi dupa caz) o restructurare in sfera nimiceasca a fost binevenita. Am pus mana si mi-am facut un plan de bataie. Asadar si prin urmare, fiind “a man with a plan” si, zic eu, a good plan, tot ce mai imi ramane de facut este sa ma tin de plan! (Astept incurajari la partea asta! )

Vorba noastra in Nimic este: “Ai ceva de spus?”. Raspunsul meu tinzand sa fie afirmativ, catre superlativ, am decis ca o mai buna impartire a categoriilor de subiecte abordate aici este necesara. Va veti prinde voi pe parcurs ce si cum.

Un scurt rezumat al perioadei de inactivitate bloggereasca ar fi urmatorul:

1. Am fost implicata in ultimul an intr-o organizatie studenteasca, numita BEST (Board of European Students of Technology)
2. Am intrat pe specializare [Calculatoare si Tehnologia Informatiei] la facultate [UPB - Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei = ETTI]
3. Am ajuns cu bine in ultimul an al studentiei mele si ma pregatesc (ar trebui!!) de o vara fierbinte in 2009 cu sesiune, licenta si altele.
4. Am terminat cu brio un internship la Oracle si in prezent sunt angajata part-time, imbratisand trendul corporatist.
5. Am calatorit prin diverse parti ale Europei si mi-am facut o gramada de prieteni peste hotare. [Pentru ei, voi incerca sa mai scriu anumite posturi in engleza.]
6. Am tinut-o intr-un party si-un dezmat tot anul. [Cred ca Revelionul trecut e de vina pentru asta. Stiti vorba aia: cum incepi anu`...]
7. Pe plan personal: m-au dezamagit multi, altii m-au surprins in mod placut, altii m-au socat/dezgustat/intrigat.

Planuri de viitor: inca incerc sa ma luminez in privinta asta. I’ll keep you posted!

Ne auzim soon, very soon!

Aceeasi si totusi schimbata,
Foxana