De la an la an incep sa detest din ce in ce mai mult anumite aspecte legate de perioada Sarbatorile de iarna. Poate cel mai important o reprezinta fatarnicia si ipocrizia multora in aceasta perioada. Multi mimeaza o bunatate inexistenta in aceste saptamani. Un alt aspect profund deranjant o reprezinta cersetoria mai in floare decat in orice alt moment al anului. Nu stiti ultima moda in materie de cersit? V-o zic io: plimbatul cu un miel viu prin metrou. Se pare ca nu se cunosc prea bine traditiile culinare printre cersetori. Mieii sunt pentru Paste, porcul este pentru Craciun!!! Mai documentati-va si voi!!!
Un alt aspect il reprezinta cei care se bat cu pumnul in piept cat de credinciosi sunt ei si cum tin tot postul Craciunului. Yeah right! Dar ii vezi in acelasi timp injurand si fumand si band etc. So, la ce bun te lauzi ca esti si tu o perioada vegetarian? I don’t give a fuck!
Un alt lucru enervant la Sarbatori sunt rudele si intrebarile lor incomode si nelalocul lor, de genul: “Tu cand ai de gand sa devii om responsabil?” sau “Cand ai de gand sa te maturizezi?” sau intrebari si mai existentiale de tipul: “Ce ai de gand sa faci cu viata ta?” Un raspuns din partea mea acestor intrebari: “Cand o face plopu` pere si n-oi mai vedea cersetori cu miei vii in metrou… atunci ma voi schimba si eu.”
La toate acestea se adauga predispozitia la depresie si posibilitatea adancirii intr-o mare mizerie sentimentalo-psihologico-whatevăr…

Concluzie: Detest aceasta perioada a anului! Dar o si ador pentru simplu fapt ca reprezinta o pauza din calvarul cotidian, pentru mirosul zapezii in cazul fericit de ninsoare, pentru brazii adevarati frumos decorati (nu hidosenii precum mamutul din otel din piata unirii), pentru momentele placute petrecute cu prieteni care iti impartasesc parerile si sentimentele.

Asadar nu-mi ramane decat sa va urez tuturor Sarbatori cat mai fericite si sa fiti cat mai putin ipocriti in acest an!

Am ajuns la aceasta mirifica concluzie in urma incercarii nereusite de a rezolva niste calcule infecte la o tema de circuite. Necesitand aparat matematic nemaifolosit pana acum, am apelat la tata pentru ajutor. Dupa poticnirea in niste formule scarboase cu numere complexe, sinusi si cosinusi, tata, trasandu-mi pasii pe care trebuie sa-i urmez in continuarea calculelor, a oftat: “Fata mea, tu esti inca tanara, iti permiti sa mai mananci asemenea cacati… io am mancat destul la viata mea, mi-au facut indigestie. Asemenea calcule de cacat numai un inginer ca tine poate sa le scoata la capat. Inginerul trebe` sa manance mult cacat la viata lui!”
Asadar mi-am luat foile mazgalite si m-am intors in barlogul meu, continuand sa-mi storc neuronu si sa-mi intind la maxim rabdarea.

Mi-am adus aminte de vremurile din liceu cand in momente similare incepeam sa compatimesc numerele de sub radical, considerandu-le captive pe viata sub acesta si meditand ca probabil se simt foarte singure. O amica de-a mea, chinuindu-se cu niste integrale prin clasa a 12-a, le asemana cu niste serpi care scot un suierat infricosator, iar rezolvarea lor o considera o pedeapsa pentru pacatele comise.
Asadar asemenea experiente “traumatizante” te indeamna la filozofare si te fac sa vezi lucruri nebanuite in lucruri considerate pana atunci banale, precum niste radicali sau niste integrale. Dar, din pacate, dincolo de aceste momente scurte de filozofare, raman momentele de enervare si (de ce sa nu o spunem) indobitocirea ta ca urmare a unui sistem de invatamant ce parca tinde a se perfectiona in tampenie.

Mult laudatul Tratat de la Bologna care doreste globalizarea sistemului de invatamant superior in Europa a sugerat (nu mi-e inca clar daca se stipuleaza clar in textul lui obligativitatea asumarii acestuia de catre toate statele membre) reducerea anilor de studiu universitar. Drept urmare Politehnica a fost scurtata de la 5 la 4 ani, iar simpaticul ASE de la 4 la 3 ani, in conditiile in care generatia mamei mele a prins reducerea de la 5 la 4 ani pentru acelasi ASE. Parafrazandu-l pe Creanga zic si io ca nu stiu altii cum sunt si cum fac aceste reforme, insa la noi aici in rRomanica toate merg anapoda. Poate cel mai mare rau de pana acum facut generatiei ‘86, supranumita si generatia de sacrificiu din cauza atator reforme de invatamant testate pe ea, este aceasta reducere a anilor de studiu. Pentru cui nu ii este clar de ce, este de ajuns sa pomenim de materia scoasa cu de-a furca si de cursurile necorelate intre ele, de subiectele de la examene si temele ramase din vechiul sistem si neadaptate materiei scurtate. In acesti 2 ani de Politehnica am asistat la nenumarate schimbari ale Regulamentului Universitatii, fiecare schimbare fiind mai “curajoasa” decat cealalta. Anul trecut exista o regula conform careia un om putea sa pice o materie si cu nota 7, daca nu avea 50% din punctajul din timpul semestrului si 50% din punctajul examenului final. Toate aceste reguli absurde evident ca au dat loc interpretarilor proprii si personale ale fiecarui profesor in parte si deci nasterii de noi reguli menite sa ne futa si mai mult nervii. Anul acesta, dupa constatarea numarului de restantieri de nota 7 din toamna, s-au gandit ca ar fi bine sa se revina la bunul obicei al sfantului 5, adica al promovarii daca acumulezi 50% din punctajul total al disciplinei.

Ma intreb in aceste conditii, daca era chiar necesar sa ne supunem, asemeni unor slugi lipsite de ratiune, acestui Tratat de la Bologna. Repet: nu am gasit textul oficial al sau, insa inafara ideii bune a creditelor transferabile (ECTS) toata aceasta miscare a scurtarii perioadei de studiu mi se pare o mare aberatie. Sa nu mai vorbim despre faptul ca inginerii in devenire vor face ceva nemaiintalnit si anume vor avea si sustinerea licentei si sesiune de examene in aceasi vara apocaliptica a lui 2009. Ceea ce inseamna automat slabirea calitatii proiectelor de licenta, din cauza lipsei de timp alocat pregatirii acestora. Ceea ce inseamna automat neputiinta de a mai pleca cu o bursa Leonardo (proiect european de altfel) pentru pregatirea licentei in alta tara. Ma gandesc ca nu ai vrea sa dai ultimele examene in alta universitate, in alta limba, riscandu-ti promovarea. Iata deci cate neajunsuri de la dorinta de a scurta facultatea cu un semestru.

“Inginerul trebe` sa manance mult cacat la viata lui.” Intrebarea care persista este: il va ajuta asta cu ceva mai departe?