Am dormit adânc şi am visat ceva foarte straniu şi ironic (oare visăm în acelaşi stil cu personalitatea noastră?).

Se făcea că eram cu ai mei într-un soi de bar/pub unde se ţinea un bufet/cocktail (o să fie destule slashuri pentru că am visat acu câteva ore şi între timp s-au mai estompat amintirile). La mese serveau nişte chelneri. La un moment dat nişte tipe au început să danseze pe bar/la bară. Erau destul de sumar îmbrăcate şi slab “dotate”. În încăpere şi-a făcut apariţia marele…Gigi Becalli. (devine horror, nu?) S-a aşezat la o masă alăturată cu a noastră. Eu mă plimbam de colo-colo, culegând diverse de pe bufetul suedez. Atenţia mi-a fost captată de aşa-zisele dansatoare. Aveau ceva straniu. Apoi mi-am dat seama că erau travestiţi!! Numai că eram aparent singura care realizase acest lucru, Becalli şi restu lumii uitându-se la dansul lor lasciv fără să bănuiască că nu sunt membre ale sexului frumos. (nu prea aveau nimic cu frumosul în general!) Tot plimbându-mă printre “dansatoare” şi chelneri (sau poate şi ăia se vroiau a fi chelneriţe? nu mai ştiu…) am început să le fac remarci cu privire la aspectul neglijent şi să le dau de înţeles că m-am prins de secretul lor.

Oamenii s-au conformat într-un mod surprinzător. Am depistat pe câţiva care începuseră să se epileze în grabă cu benzi de ceară în spatele tejghelei/barului!! Cam atunci mi s-a întors stomacul pe dos şi dădeam să mă trezesc…m-am întors la masa noastră şi mă uitam la Becalli care era vesel, privind show-ul dansatoarelor. Mă gândeam cum ar reacţiona dacă ar afla…Chelnerii păreau speriaţi că eu aş putea dezvălui secretul lor şi că marele afacerist ar putea să facă apoplexie şi să le închidă localul şi eventual să-i trimită la exorcizare.

Am decis să-i dau dracului pe toţi şi să deschid ochii. Mi se uscase gâtul de sete şi îmi vâjâia capul.

      Îmi pierdusem inspiraţia de când am creat electroşocurile. Întâmplări triste şi şocante, în acelaşi timp, petrecute recent, m-au impulsionat să încep acest prim articol pe blog.

     Cu toţii ştim de multiplele cazuri de sinucideri din ultima vreme, intens mediatizate de mass-media perfidă, care se hrăneşte de pe urma acestor drame umane. Am zis şi o repet: mediatizarea lor excesivă nu face decât rău, atât familiilor implicate cât şi celorlalţi labili psihic încolţiţi de gândul morţii, cărora le dau idei.

     Pentru prima oară în viaţă, mă simt norocoasă în snobia mea. Decât să citesc filozofie morbidă, deprimantă (Kafka, Cioran se regăseau printre lecturile unora dintre nefericiţi) mai bine ancorată în realitate, luptând cu greutăţile vieţii. Bine zicea cel care compara viaţa cu un fir de aţă. Suntem fragili, azi suntem, mâine putem să nu mai fim.

     Nu se merită pentru nimic în lume să sacrifici ce ai mai de preţ! Orice religie ai avea, oricât de greu ţi-ar fi, orice curiozităţi bolnăvicioase ai avea despre ce se găseşte dincolo – absolut nimic nu justifică capitularea. Sinuciderea este, după părerea mea, actul de suprem egoism. Chiar să nu te gândeşti la câte vieţi distrugi odată cu cea proprie? La câte psihicuri striveşti odată cu un asemenea gest? Cu toţi cei care ţin la tine cum rămâne? “Screw them all!” nu?

    Eşti trist, abătut, deprimat…ok, exteriorizează-te, vorbeşte deschis despre ce te macină, nu lăsa gândurile negre să te aducă la autodistrugere. Şi luptă!! Te-a părăsit el/ea, ţi-ai pierdut toată averea, te discriminează unii, şi-au bătut joc de tine, ai pierdut pe cineva, oricare ar fi “motivul” nu este unul justificat! Indiferent dacă eşti ateu sau de o anumită religie şi crezi în viaţa după moarte, viaţa asta pe care o ai acum trebuie s-o trăieşti din plin, să laşi ceva în urma ta pe Pământul ăsta… să nu exişti DEGEABA!

    Când te gândeşti că unii luptă cu boala, trăgând cu dinţii de încă o clipă de viaţă, alţii luptă cu foametea şi sărăcia lucie, alţii trăiesc într-o permanentă spaimă în zone de conflict armat…dar nu se dau bătuţi şi preţuiesc fiecare secundă. Pentru toţi cei care nu au avut de ales, pentru toţi cei care pe patul de moarte înfrânţi de cancer s-au rugat de divinitate pentru cruţare, pentru toţi cei răpuşi de atac de cord departe de casă şi de cei iubiţi, pentru toţi cei pierduţi în războaie pentru o cauză ce nu le aparţinea şi care s-au dus cu lacrimi în ochi şi cu gândul la cei de acasă pe care îi lăsau în urmă, pentru toţi cei care mor zilnic în accidente, de foame sau în atacuri teroriste…pentru toţi aceştia cărora le-a fost răpită viaţa împotriva voinţei lor, tu ai o datorie! Ai datoria sfântă să trăieşti pentru că te numeri printre norocoşi şi pentru că din motive străine nouă, încă nu ţi-a venit rândul!

   Mai pierzi lupte în viaţă, trebuie să ştii şi să pierzi, dar no matter what, SHOW MUST GO ON!!